Foto: Răzvan Marian Olaru

Tradiţia merge mai departe. O lună până la startul Raliului Iaşului. Ce surprize pregătesc organizatorii

Articol original de Narcis Pohoață

În ciuda problemelor financiare generate de retragerea principalului sponsor, Iaşiul se va regăsi şi în acest an pe harta automobilistică a ţării. Pusă la un moment dat sub semnul întrebării, organizarea etapei din acest a Raliului Iaşului a devenit certitudine, astfel că tradiţia merge mai departe. Ieşenii se vor putea bucura şi în 2019 de show-ul care în ultimii ani a fost desemnat ”cel mai bun raliu din România”.

Ediţia a 35-a a Raliului Iaşului, a şasea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, va debuta pe 6 septembrie şi se va derula pe parcursul a două zile.

Organizatorii au publicat documentele oficiale, astfel că participanţii se pot înscrie deja la etapa a şasea a sezonului. Întrecerea din acest an propune peste 132 de kilometri de probe speciale în cele două zile ale competiţiei. Fanii motorsportului îi vor putea vedea pe concurenţi joi, 5 septembrie, la sesiunea de teste la Bârnova, apoi, de la ora 20.30, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt la prezentarea echipajelor. Raliul începe vineri, când, la ora 11.00, prima maşină va ieşi din Parcul Service pentru a parcurge, de câte două ori, specialele Cioca Boca şi Mădârjac. Seara, începând cu ora 20.00, spectacolul se va muta pe Râpa Galbenă, Pasajul Mihai Eminescu şi Bulevardul Independenţei unde va avea loc mult aşteptata Superspecială. Sămbătă, sunt programate celelalte 5 probe în partea de sud a oraşului, ultima trecere pe Dobrovăţ fiind Power Stage. Ziua continuă cu sosirea festivă în centrul oraşului şi festivitatea de premiere.

Citește restul articolului pe PROSPORT

Share this post