Repere la Raliul Iașului 2020 – Episodul 4. Săritori spectaculoase la Dobrovăț

De joi, 3 septembrie, până sâmbătă, 5 septembrie, Iașul devine capitala motorsportului românesc. Caravana Campionatului Național de Raliuri Betano ajunge la singura etapă din zona Moldovei în actualul sezon. Este a patra etapă a întrecerii autohtone, una cu suficiente puncte de atracție, în ciuda perioadei pandemice pe care o traversăm. Chiar dacă lipsește Super-Speciala, pasionații pot urmări evoluția echipajelor favorite pe probe, respectând, desigur, măsurile impuse de organizatori și autorități, în special cele de distanțare socială. Iată momentele de neratat la ediția 2020 a Raliului Iașului, prezentate zilnic pe canalele oficiale de comunicare până pe 2 septembrie, în ajunul competiției:

Episodul 4. Săritori spectaculoase la Dobrovăț

Raliul Iașului 2020 începe vineri, pe 4 septembrie, cu proba Dobrovăț. De altfel, în noua configurație, impusă de pandemie în acest an, în prima zi de concurs vor fi două treceri pe speciala celebră pentru săritorile care au atras de fiecare dată zeci de privitori. Doar că PS Dobrovăț are, din acest an, 9 km în plus, segment adăugat probei pe o porțiune înaintea startului din anii precedenți. Ați putut deja urmări imagini în clipul postat pe canalele oficiale de comunicare ale Raliului Iașului: Youtube, site, Facebook.

Harta Generală
Harta Generală

Prima mașină va intra pe traseu la ora 15.43, iar a doua trecere va începe la ora 17.46. Nu vor lipsi punctele de alimentație publică în preajma săritorilor, astfel încât prezența pe probe poate fi un foarte plăcut mod de petrecere a după-amiezei de vineri împreună cu familia și amicii. Pentru cei care nu pot ajunge pe probă, există alternativa transmisiunii online care va putea fi urmărită paginile oficiale de facebook ale Raliul Iașului și Federației Române de Automobilism Sportiv.

#raliuliasului2020 #raliuliasului #iasi #visitiasi #visitromania

Share this post

Accessibility