Raliul Iașului 2019

RALIUL IAŞULUI 2019

Raliul Iaşului reprezintă un reper în ceea ce înseamnă organizarea evenimentelor automobilistice în România. An de an, o echipă de oameni dedicaţi işi arată pasiunea şi priceperea, reuşind să ridice standardele în ceea ce înseamnă crearea unui concurs de nivel înalt în motorsportului românesc.
Nu întâmplător, în ultimele sezoane ale întrecerii interne, raliul de la Iaşi a introdus în campionatul naţional noutăţi văzute de fani doar în campionatul mondial. Raliul Iaşului beneficiază de cele mai bune condiţii de desfăşurare a întrecerii: probe excelente pe macadam, o SuperSpecială extrem de apreciată, parc service şi parc închis amenajate în zona istorică a oraşului, în apropierea Palatului Culturii, precum şi comandament gazduit de unul dintre cele mai importante hoteluri, Internaţional, în grădina Palas.

În aceste circumstanţe, interesul sportiv este unul pe măsură. La Iaşi s-a câştigat titlul naţional absolut în ultimii ani, la Iaşi au debutat piloţi cu reale perspective, de la Iaşi participanţii au ca amintire placintele „Poale-n brâu” primite la finalul probelor speciale şi căciulile tradiţionale din blană de miel.

Şi în acest an, Raliul Iaşului promite să fie gazdă bună pentru sportivi, oficiali, jurnalişti şi fani ai motorsportului în prima săptămână din luna septembrie. Competiţia începe joi, 5 septembrie, când, spre seară, vor fi prezentate echipajele participante, continuă a doua zi cu primele probe și SuperSpeciala de la Râpa Galbenă şi Pasajul Mihai Eminescu, urmând ca sâmbătă să aplaudăm câştigatorii cele de-a şasea etape din campionatul naţional.

Share this post