Este proba regină a Raliului Iașului și una dintre cele mai apreciate din campionatul național. Măsoară nu mai puțin de 24 km, fiind cea mai lungă specială a raliului. Are pasaje de viteză, mai ales pe platoul de la Mădârjac, însă este renumită ca fiind o probă tehnică.

Sâmbătă, pe 5 septembrie, prima trecere are ca start ora 11.21, în timp ce a doua, considerată Power Stage, începe la ora 15.32. La finalul probei, pe teritoriul comunei Sinești, va fi organizată o inedită festivitate de premiere pentru Power Stage, prilej cu care vom afla și cine va acumula punctele bonus, iar primele echipaje vor avea parte de surprize foarte plăcute.

